Noi provocări la 100Tracks Adventure

100Tracks Adventure

100Tracks ADVENTURE este un eveniment care se va desfășura în perioada 23-30 iulie în Mureș. O competiție de o săptămână din Campionatul de Off-road 100Tracks, singurul campionat de off-road auto românesc desfășurat sub patronajul Federației Internaționale a Automobilului, FIA. Cartierul general al competiției va fi în comuna Ibănești, o localitate cu tradiție în competițiie off-road din România.

Dacă nu sunteți familiari cu universul concursurilor 100Tracks, ei bine, trebuie să aflați că jumătate din discuțiile de după fiecare zi de concurs sunt rezervate ridicării în slăvi, de către fiecare echipaj a mașinii de concurs. Veți auzi seară de seară: Nissan-ul meu este cel mai bun, Duster-ul meu lasă tot în urmă. În cadrul evenimentului 100Tracks Adventure ne-am decis să-i provocăm pe participanți, să le oferim șansa de a forma echipe, și mai mult decât atât.

Criteriul de formare a echipelor este simplu, în funcție de marca mașinii de concurs. Echipele pot avea maxim 4 masini/clasa. Fiecare echipă va trebui să-și aleagă un lider care va avea de gestionat un buget primit cu titlul de sponsorizare din partea 100Tracks pentru participare. În funcție de rezultate, pe parcursul evenimentului, echipele se pot califica și pentru alte bugete de sponsorizare prin 100Tracks. Se vor putea accesa bugete de marketing de la diverși dealeri auto sau alte companii care doresc să-și asocieze brandul cu o anumită marcă auto. 100Tracks are accordul pentru folosirea anumitor logo-uri de brand auto în denumirea echipei la 100Tracks și va susține aceste echipe în cadrul competițiilor. De asemenea, organizatorul va facilita diverse forme de promovare a echipelor în piața auto și nu numai.

100Tracks va pune la dispozitia echipelor stickere auto, tricouri și sepci inscripționate cu numele și brandul echipei. În concurs pot fi înscrise mai multe echipe. Până acum s-au înscris 5 echipe, dar lista este în continuare deschisă.

În perioada desfășurării competiției de o săptămână de la Mureș, din cadrul campionatului de off-road, 100Tracks va organiza în ultimele 3 zile ale competiției – 28-30 iulie – și o cupă la clasa TRIP. Adventure Challenge Cup va fi o competiție distinctă, nu va afecta punctajul în campionatul clasei TRIP. Concurenții vor fi premiați conform clasamentului cumulat pe cele 3 zile de concurs. Cupa se va desfășura pe traseele de TRIP de la 100Tracks ADVENTURE.

În cadrul cupei Adventure Challenge Cup de la Mureș (28-30 iulie) dedicată clasei TRIP se va organiza și prima cupă monomarcă Dacia DUSTER. Concurenții înscriși la această cupă vor puncta și în clasamentul general Adventure Challenge Cup. Regulile de desfășurare ale acestei cupe sunt aceleași ca și la clasa TRIP din campionatul 100Tracks. Această regulă, de a se constitui și un clasament monomarcă, se poate aplica oricărei comunități/club auto care dorește să participe la cupă cu un minim de 12 mașini de aceeași marcă.

Competiția 100Tracks Adventure de la Mureș va însuma șase etape din Campionatul 100Tracks. Fiecare etapă va puncta individual în clasamentul general al campionatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *