Noul Opel Zafira a fost prezentat în România

Un amestec unic de versatilitate de top și nivel optim de confort a fost caracteristica principală a lui Opel Zafira încă din 1999. Noul Zafira se distinge nu numai prin cunoscutele virtuți ale predecesorilor săi, precum sistemul de scaune Flex7, scaunele față ergonomice certificate AGR, suportul de bicicletă FlexFix sau șasiul adaptiv FlexRide, ci vine cu un nou design atractiv atât la exterior, cât și la interior, care accentuează ambianța spațioasă și oferta impresionantă de conectivitate.


Cea mai nouă generație de sisteme infotainment Opel IntelliLink compatibile cu Apple CarPlay și Android Auto, împreună cu Opel OnStar (incluzând 4G/LTE Wi-Fi hotspot, acolo unde este disponibil) garantează faptul că Zafira oferă nivelul optim de conectivitate pentru tine, prietenii și familia ta, atunci când plecați la drum. Mai mult decât atât, Opel va introduce în acest segment farurile LED adaptive, pentru a face din noul și elegantul Zafira un lounge de călătorii confortabil atât pentru șoferul său, cât și pentru pasageri.

Noul design dinamic al farurilor împreună cu grilele superioară și inferioară complet noi și mult mai sportive dau tonul noului Zafira. Farurile se contopesc cu grila radiatorului pentru a forma o unitate expresivă.

La interior, noul Zafira vine cu un habitaclu complet redesenat, acum cu un aspect mai simplu și mai elegant. Noul design nu doar optimizează vizibilitatea frontală, dar asigură plasarea într-o zonă de accesibilitate optimă panoul de instrumente de bord. Ecranul sistemului de infotainment situat până acum în partea de sus a consolei centrale, a fost înlocuit cu un nou ecran tactil integrat, plasat de data aceasta mai jos, modificare ce a permis excluderea mai multor butoane. Comenzile sunt acum integrate în designul de ansamblu. Încadrate într-o ramă galvanizată de forma literei U, noile sisteme de ecrane tactile de 7 inchi au fost construite la calitate superioară, inspirată de cele mai performante tablete.

Însă noul Zafira oferă mult mai mult decât un mod extrem de confortabil de a călători. Lounge-ul pentru călătorii se poate dubla cu ușurință, devenind un mic van. În configurația de cinci scaune, Zafira poate încărca un volum minim de 710 litri (ajungând până la 1.860 de litri când este pliat și cel de-al doilea rând de scaune). Potențialii cumpărători ai Zafira vor avea și multiple variante de motorizare diesel sau benzina, din care pot alege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *