Daimler anunță primul SUV dezvoltat sub logo-ul Mercedes-Maybach: G650 Landaulet

Daimler va aduce noul Mercedes-Maybach G650 Landaulet în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Începem prin a vă spune că SUV-ul germanilor are un plafon din material textil care poate fi ridicat sau coborât printr-o simplă apăsare de buton, are o gardă la sol de 45 de centimetri și un amptament mai mare cu 57,8 centimetri comparativ cu versiunea de serie a unui Clasa G.


Motorizarea pregătită de nemți pentru Mercedes-Maybach G650 Landaulet este un V12 biturbo de 6,0 litri care promite 630 de cai putere și 1.000 Nm. Punțile portale au fost preluate și adaptate de pe G63 AMG 6×6, iar jantele vor fi înălțate cu anvelope speciale.

Dar lucrurile nu se termină aici. Nemții vor pune în partea din spate scaunele de pe Clasa S, ceea ce înseamnă că pasagerii vor fi tratați regește. Conform primelor informații, Mercedes-Maybach G650 Landaulet va fi produs doar în 99 de exemplare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *