Paul Andronic revine pe podium în CNVC 2017 alături de Repsol

paul andronic

Paul Andronic, campion național CNVC în 2015, revine în campionatul de Coastă la volanul unui automobil Mitsubishi Lancer Evo V și urcă din prima etapă pe podium. Paul Andronic și echipa Autotehnica Racing Developments sunt susținuți în acest sezon de către brandul Repsol, prin Valtec România.

Pilotul echipei Autotehnica a trecut testul ploii cu noua mașină de concurs, s-a acomodat condițiilor meteo vitrege ce au caracterizat prima etapă competițională – Trofeul Serus, desfășurat pe 29-30 aprilie la Râșnov, și a urcat pe locul trei la clasamentul general și cel al grupei competiționale H4.

„Din punct de vedere competițional a fost o luptă frumoasă pentru fiecare treaptă a podiumului. Am avut nevoie de puțin timp să găsesc setările corecte și să prind încredere în ținuta de drum pe ud, dar în cele din urmă am reușit să obțin un loc 3 în clasamentul general și cel al grupei. Mașina s-a comportat bine, iar ca obiectiv avem un 2017 în care ne luptăm din nou pentru locul 1 în CNVC și vizăm podiumul câtorva etape din Campionatul European de Coastă. Mulțumim Repsol, prin Valtec România, că este alături de noi în atingerea acestui obiectiv”, a declarat Paul Andronic, președinte al echipei Autotehnica.

„Suntem bucuroși că îi putem susține pe Paul Andronic și echipa Autotehnica în lupta pentru podiumul CNVC în acest an. Este un parteneriat în care suntem angajați pe termen lung și prin care susținem performanța. Am luat un start bun, cu un loc 3 încă de la primul concurs, iar cu susținerea brandului Repsol avem încredere că putem să ne batem împreună pentru titlu”, a declarat Codrin Adam, director de marketing Valtec Romania.

Următoarea etapă în care Paul Andronic va concura, susținut de Repsol prin Valtec România, se va desfășura în intervalul 27-28 mai 2017 la Poiana Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *