BMW Seria 8 Coupe a ajuns oficial și în România. Motorizări diesel și benzină și tracțiune integrală standard

În acest week-end, noul BMW Seria 8 a avut prezentarea oficială de presă în România, înainte de debutul pe piaţă, la 24 noiembrie. Este un debut spectaculos care aduce sportivitatea fără compromisuri în segmentul de lux.

BMW Seria 8 beneficiază de un şasiu sofisticat, care foloseşte fibră de carbon pentru ranforsarea caroseriei, sistemul de tracţiune inteligent BMW xDrive optimizat pentru mai multă dinamică şi performanţe sportive şi diferenţial spate controlat electronic.

Gama largă de echipamente opţionale permite configuraţii foarte diferite pentru noul model, de la o abordare definită de eleganţă şi lux, la una ultrasportivă cu multe elemente de caroserie din fibră de carbon şi pachetul BMW M Technik alături de pachetul BMW M Sport, o premieră în gama modernă şi o referinţă istorică importantă.

Noul BMW Seria 8 Coupé debutează în România cu două motorizări, 840d xDrive (6 cilindri în linie diesel, 3 litri, 320 CP) şi M850i xDrive (V8 benzină, 4.4 litri, 530 CP). Preţul de început este de 86.050 euro fără TVA (102.339 euro cu TVA) pentru versiunea 840d xDrive, în timp ce modelul M Performance este disponibil de la 107.550 euro fără TVA (127.985 euro cu TVA).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *