Țiriac Collection a împlinit 5 ani

Au trecut cinci ani de cand Tiriac Collection si-a deschis pentru prima data portile, oferind publicului larg posibilitatea de a admira masini de exceptie, modele istorice, dar si actuale, in pas cu cele mai noi tendinte din domeniul auto. Aniversarea prestigioasei colectii a fost marcata astazi in cadrul unui eveniment special, gazduit la galeria Tiriac Collection din Otopeni.


Alaturi de domnul Ion Tiriac, la eveniment au fost prezenti invitati speciali din lumea sportului, business si auto, prieteni si, in egala masura, admiratori ai frumusetii si elegantei masinilor de colectie. Totodata, utilizatorii aplicatiei mobile Tiriac Collection au avut ocazia sa vizualizeze evenimentul aniversar prin intermediul unei transmisiuni de tip live-streaming, disponibila in cadrul Tiriac Collection Mobile App.

O prezenta inedita in calitate de oaspeti ai evenimentului a fost aceea a unui grup de copii cu varste similare galeriei, invitati cu ocazia aniversarii celor cinci ani de existenta Tiriac Collection intr-un tur special al galeriei, alaturi de domnul Ion Tiriac.

Invitatii, deopotriva cei prezenti la galerie, dar si virtual, in cadrul transmisiiunii live din aplicatia mobila, au parcurs o calatorie fascinanta de-a lungul istoriei Tiriac Collection, de la inaugurarea din 2013 si pana in prezent:
– peste 170 de modele istorice si actuale, apartinand celor mai prestigioase marci ale producatorilor de masini la nivel mondial, ce insumeaza mai mult de 30.000 de cai putere, gazduite in spatiul cu o suprafata de 4300 de metri patrati al galeriei.
– o echipa de specialisti dedicata, care asigura functionarea sau restaurarea modelelor din colectie, mentinandu-le in stare permanenta de functionare.
– aproximativ 80.000 de vizitatori care au trecut pragul galeriei din 2013 si pana in prezent.
– exemplare de masini exceptionale, apartinand unor nume sonore asociate de-a lungul timpului marilor case regale, lumii artistice si sportive sau premiate in cadrul unor prestigioase concursuri de eleganta la nivel mondial.
– singura colectie privata din lume, in cadrul careia sunt reunite modelele Rolls Royce Phantom I-VII.

Tiriac Collection este prima galerie auto personala din Romania deschisa publicului, care reuneste modele auto si moto emblematice, atat clasice, produse incepand cu anul 1899, cat si de ultima generatie, apartinand celor mai importanti producatori auto din lume. Programul de vizitare pentru publicul larg este de vineri pana duminica, in intervalul orar 10:00-19:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *