Dacia lansează ediția specială Duster Black Collector pentru piața din Franța

Dacia Duster reușește să facă o figură din ce în ce mai frumoasă în Europa. Pentru a impulsiona și mai tare vânzările SUV-ului de la Mioveni, oficialii Dacia au decis să lanseze o nouă ediție specială.

Denumită Duster Black Collector, aceasta va fi disponibilă doar pe piața din Franța, iar producția versiunii va fi limitată la 500 de unități.

Exteriorul, după cum sugerează și numele, a fost vopsit complet în negru, iar denumirea modelului apare scrisă cu verde pe montanții C. Versiunea limitată are la bază varianta de echipare Prestige și primește un sistem audio Focal, camera multi-view și sistemul de infotainment MediaNav compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto.

Singura motorizare disponibilă va fi cea de 1.3 litri benzină de 130 de cai putere. Rezervările pentru Duster Black Collector vor putea fi făcute exclusiv online începând cu luna septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *