Conceptul Cupra Tavascan are 306 CP și autonomie electrică de 450 de kilometri

Cupra, divizia de performanță a celor de la Seat, a publicat primele imagini și detalii cu noul concept Tavascan. Prezent în fața publicului pentru prima dată la Frankfurt, prototipul acestui SUV Coupe va fi utilizat pentru lansarea unui model de serie.

Sistemul de propulsie 100% electric al lui Cupra Tavascan este format din două motoare ce produc 306 cai putere. Prototipul are la bază platforma MEB a grupului german Volkswagen, iar bateria de 77 kWh are trebui să fie suficientă pentru o autonomie electrică de până la 450 de kilometri.

Conceptul dezvoltat de producătorul spaniol este capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 6.5 secunde, în timp ce viteza maximă nu a fost anunțată. Cel mai probabil, aceasta va fi limitată la o valoare mai mică de 200 km/h.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *