Prima fotografie cu interiorul noului Mercedes-Benz GLA

Prima fotografie cu interiorul noului Mercedes-Benz GLA

Noua generație Mercedes-Benz GLA stă să iasă la lumină, motiv pentru care producătorul german a intensificat campania de teasing. Doar că de această dată, Mercedes nu vine cu o imagine difuză din care abia dacă distingem trei linii de caroserie, ci cu o fotografie cât se poate de clară cu interiorul noului SUV.

Nu vă faceți speranțe prea mari pentru că nemții n-au publicat un interior complet, ci doar un point-of-view din scaunul șoferului către oglinda laterală. Deși fotografia nu oferă prea multe detalii, am identificat un ecran digital de bord care înlocuiește vechile ceasuri.

Într-un comunicat mai vechi, Mercedes-Benz a anunțat că înălțimea noului GLA va crește cu 10 centimetri, ceea ce înseamnă că pasagerii vor sta și mai relaxați și se vor bucura de și mai mult spațiu.

Motorizările vor fi împrumutate din portofoliul lui Clasa A, ceea ce înseamnă că viitorii clienți vor avea de ales din motoarele pe benzină de 1.33 și 2.0 litri sau din versiuni diferite ale motorului diesel de 2.0 litri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *