Producția lui Dacia Duster a trecut de 245.000 de unități

Dacia a publicat raportul cu privire la producția pe luna noiembrie. Conform rezultatelor oferite de producătorul de la Mioveni, luna trecute au fost produse 44.341 de autoturisme, în creștere față de valoarea obținută în noiembrie 2018.

De la începutul anului și până la finalul lunii trecute, Dacia a produs 326.591 de mașini noi. Dintre acestea, 245.800 de unități au fost Dacia Duster, un nou record atins de producătorul de la Mioveni. Dacia a mai produs 32.669 de exemplare Logan, 32.511 de unități Sandero și alte 15.611 unități Logan MCV.

Asociația Constructorilor de Automobile din România menționează în raportul publicat că Ford a produs luna trecută 13.767 de SUV-uri EcoSport și Puma. În total, de la începutul anului și până la finalul lui noiembrie, Ford a asamblat 125.681 de mașini noi, valoarea fiind în ușoară scădere față de cea din 2018, însă acest lucru se datorează, în mare parte, modificărilor operate în uzină pentru pregătirea liniei de producție a noului Puma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *